AUDIEREA PUBLICĂ S-A DESFĂŞURAT LA BUCUREŞTI, ÎN DATA DE 21 MARTIE 2012.

Anul 2010, Curtea Constituţională a României: mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătoreşti, poate fi considerat în concordanţă cu principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi Curţii Europene a Drepturilor Omului, numai dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate.


Anul 2011, Curtea Constituţională a României: eşalonarea plăţilor se poate face până în 2016.

ACEASTĂ CAMPANIE ESTE APOLITICĂ

luni, 23 aprilie 2012

RAPORTUL SINTEZĂ AL AUDIERII PUBLICE

I. Introducere

În România s-a ajuns în situaţia în care sute de hotărâri judecătoreşti irevocabile, obţinute de salariaţii bugetari, vor fi executate abia după opt ani, în 2016.
Considerând că o asemenea situaţie este incompatibilă cu principiile statului de drept Coaliţia Naţională pentru Statul de Drept şi-a propus organizarea unei audieri publice în vederea colectării de soluţii diferite de cea a legislativului de la instituţii, organizaţii şi persoane fizice afectate sau interesate de această problemă.
Audierea publică este o procedură modernă şi riguroasă de consultare publică ce facilitează colectarea de opinii prin care orice grup, organizaţie, instituţie şi persoană fizică interesată îşi poate aduce contribuţia la definirea şi adoptarea politicilor publice de interes local şi / sau naţional.
Audierea publică, având ca titlu  Statul de drept se dă în rate? s-a desfăşurat în data de 21 martie 2012, la Hotel Royal – str. Mircea Vodă nr. 28, sector 3, Bucureşti şi a fost pregătită şi organizată de o comisie de iniţiere formată din Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, Liga Consilierilor Juridici din Judeţul Constanţa, CENTRAS Constanţa, Asociaţia Educatoarelor şi Institutorilor din Grădiniţele Constănţene, în parteneriat cu Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, cu sprijinul şi consultanţa tehnică a Academiei de Advocacy din Timişoara. Proiectul a fost adus la cunoştinţa opiniei publice prin diseminarea unei documentaţii cuprinzând o chemare la acţiune, motivaţia acestui demers, bibliografia, procedura de desfăşurare a audierii, îndrumarul de elaborare a unei depoziţii, regulamentul de desfăşurare şi agenda evenimentului de audiere publică.
Conform metodologiei audierii publice, persoanele/ instituţiile interesate în a-şi exprima opiniile au formulat în scris punctele de vedere sau  alte soluţii decât cele propuse de iniţiatori sub forma unor depoziţii. S-au colectat 24 de depoziţii scrise din care 14 au fost prezentate verbal în faţa publicului prezent la audiere. Depoziţiile au avut ca autori salariaţi din învăţământ, sănătate, administraţie publică, cadre didactice universitare, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale judeţene şi naţionale, reprezentanţi ai mediului politic (deputaţi PSD, PNL), reprezentanţi ai societăţii civile (avocaţi, asociaţii patronale).

II. Cuprinsul raportului sinteză

În urma analizei opiniilor formulate în cadrul depoziţiilor depuse la Comisia de iniţiere şi a celor susţinute verbal, precum şi a documentaţiei care a stat la baza fundamentării motivaţiei de a organiza o consultare publică a părţilor interesate, se pot desprinde câteva idei sintetice cuprinse în cele ce urmează :


SOLUTIA PROPUSĂ
SUSȚINERE
RESPINGERE
1. Plata integrală, fără eşalonare (abrogarea legii care eşalonează plăţile până în 2016)
Susţinută de 12 deponenţi
-  statul este obligat să garanteze    dreptul la executarea hotărârilor definitive şi irevocabile
- neexecutarea creanţei stabilite pe cale judiciară aduce atingere dreptului creditorului la un proces echitabil recunoscut de art.6 din Convenţia europeană
-   aşa cum cetăţeanul debitor este executat imediat, fără eşalonări, şi statul trebuie să suporte consecinţe patrimoniale
- se asigură garanţia dreptului la procese echitabile şi a dreptului de proprietate
- ar asigura principiul separaţiei puterilor în stat
- s-ar respecta Codul muncii privind plata salariilor şi a altor obligaţii băneşti
-                     se elimină riscul creşterii numărului de procese pe rol al instanţelor judecătoreşti
-                     asigură rezonabilitatea intervalului de executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii
-                     elimină posibilitatea ca eşalonarea plăţilor să devină o practică
- excepţia poate să se transforme într-o regulă la care vor recurge toţi creditorii
- impactul asupra bugetului îngreunează abordarea sa

2. Plata în cel mult trei tranşe
Susţinută de 1 persoană
- e o soluţie mai realistă în contextul socio-economic
-  poate fi o alternativă atractivă şi posibil de realizat dacă există voinţă politică de a identifica şi renunţa la finanţarea acestor obiective a căror utilitate,  necesitate şi/sau productivitate este îndoielnică
-  poate fi agreată de partidele de opoziţie şi de cele din arcul guvernamental având în vedere că suntem într-un an electoral
- impune modificarea legislaţiei
- necesită o altă prioritizare a proiectelor planificate
- dezavantajează pensionarii / pensionabilii datorită eventualului deces şi datorită nerecalculării pensiei pentru sumele primite prin sentinţe
3.Compensarea sumelor datorate prin scutirea de impozitul pe venit (scutirea de impozitul pe venit / alte taxe şi contribuţii până la concurenţa sumelor datorate)
Susţinută de 3 persoane

- ar putea fi aplicată în termen mai scurt, asigurând principiul rezonabilităţii aplicării

- necesită schimbarea Codului fiscal
- persoanele ale căror contracte individuale de muncă se suspendă / reziliază nu mai pot beneficia de sumele câştigate privează bugetul de stat de nişte încasări deja repartizate pe alte surse de consum
-  se crează precedent în materie de scutiri fiscale

4. Compensarea sumelor datorate prin acordarea unor bonuri de tezaur pentru beneficiarii hotărârilor judecătoreşti.
Susţinută de 5 persoane

-  reprezintă garanţia sumei totale şi posibilitatea de a fi valorificată mai devreme decât termenul pentru care fost elaborat bonul de tezaur
- acceptabilă în cazul în care nu există voinţă politică de a consacra legal plata drepturilor
- nu afectează echilibrele financiare pe termen scurt ale statului
- aduce avantaje pensionarilor / pensionabililor pentru tranzacţionare într-un termen mai scurt
- avantaj pentru deţinător: posibilitatea de a revinde obţinând imediat o sumă de bani pe care o consideră satisfacătoare sau posibilitatea de a le păstra până la scadenţă când va obţine suma integrală
- avantaj cumpărător: o investiţie financiară în funcţie de abilitatea de negociere
- avantaj stat: posibilitatea de a transfera în domeniul privat sarcina plăţii până în anul 2016 în care le va putea suporta din buget
-  cresc cheltuielile cu dobânzile din partea statului
- răscumpărarea se poate produce tot pe perioadă mai lungă şi nu imediat
- atrage după sine şi alte cheltuieli de tipărire, distribuţie şi evidenţă
Alte soluţii :
Executarea silită a hotărârilor judecătoreşti
Susţinut de 3 persoane
-necesită aplicarea directă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, pe cale judiciară, cu posibilitatea pentru creditor de a se adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului în situaţia în care instanţele româneşti blochează executarea silită, invocând dreptul intern (OUG 71 / 2009 aşa cum a fost aprobată şi modificată prin Legea 230 / 2011)
-hotărârea judecătorească definitivă şi executorie să nu defavorizeze creditorul în raport cu debitorul



III.             Concluzii
  • Majoritatea opiniilor conduc spre ideea  ca  este imperativă respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi respectarea principiilor statului de drept privind punerea în executare a hotărârilor definitive şi irevocabile;
  • Astfel, se impune abrogarea Legii 230 /2011 privind eşalonarea plăţii drepturilor  băneşti obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile până în 2016;
  • Identificarea, de urgenţă, a unor soluţii alternative cu respectarea principiilor susamintite.
a)      Plata, în cel mult trei tranşe, e mai convenabilă pentru deţinătorii de hotărâri judecătoreşti decât eşalonarea plăţilor până în 2016 (şi cele anuale defalcate, la rândul lor pe tranşe trimestriale egale, cum este practica anului 2012) atât ca perioadă cât şi ca procente;
b)      Compensarea sumelor datorate prin scutirea de impozitul pe venit (scutirea de impozitul pe venit / alte taxe şi contribuţii până la concurenţa sumelor datorate) impune modificări substanţiale ale Codului fiscal, crează discriminare între plătitorii de impozite, beneficiari ai hotărârilor judecătoreşti şi ceilalţi plătitori de impozite;
c)      Compensarea sumelor datorate prin acordarea unor bonuri de tezaur pentru beneficiarii hotărârilor judecătoreşti, în  condiţiile deficitului bugetar actual ar oferi posibilitatea tranzacţionării prin negociere, fiind în avantajul atât al beneficiarului cât şi cel al statului;
  •    Se atrage atenţia că prin nepunerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, amânarea şi eşalonarea plăţilor afectează în mod special persoanele pensionate şi pensionabile, situaţie care conduce la discriminarea unor segmente de populaţie din societatea noastră.

d)      Recomandările Comisiei de experţi


Având în vedere concluziile audierii publice, Comisia de experţi apreciază ca fiind necesară abrogarea O.U.G. nr. 71/2009 care amână şi eşalonează  plata  drepturilor salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti şi identifcarea, de către guvern, a sumelor necesare pentru plata integrală a sumelor.


Întocmit, 

George Şerban
Conf. univ. dr. Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Univ. “Ovidius” Constanţa

Irina Liţcanu
Avocat, secretar general al Patronatului Naţional al Femeilor de Afaceri din I.M.M.-uri

Tiberiu Cristian Avramescu
Lect. univ. dr. Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Piteşti