AUDIEREA PUBLICĂ S-A DESFĂŞURAT LA BUCUREŞTI, ÎN DATA DE 21 MARTIE 2012.

Anul 2010, Curtea Constituţională a României: mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătoreşti, poate fi considerat în concordanţă cu principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi Curţii Europene a Drepturilor Omului, numai dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate.


Anul 2011, Curtea Constituţională a României: eşalonarea plăţilor se poate face până în 2016.

ACEASTĂ CAMPANIE ESTE APOLITICĂ

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Am lansat Campania "STATUL DE DREPT SE DĂ ÎN RATE?"

Campania  "STATUL DE DREPT SE DĂ ÎN RATE?" a fot lansată astăzi, la Constanța.
Inițiativa aparține Coaliției Naționale pentru Statul de Drept și urmărește identificarea  unor soluţii care ar putea permite plata drepturilor băneşti obţinute de salariaţii bugetari prin hotărâri judecătoreşti, altele decât cea de eșalonare până în anul 2016, așa cum a stabilit Parlamentul prin Legea nr. 230/2011.
Campania se va finaliza cu o audiere publică națională, organizată în  primăvara acestui an, la Bucureşti.  
Opiniile celor care vor depune o depoziție în cadrul la audierii publice vor fi colectate și vor fi sintetizate într-un raport  întocmit de o comisie de experţi. Raportul comisiei de experţi va fi prezentat într-o conferinţă de presă, organizată în termen de doua săptămâni de la data audierii publice, fiind transmis ulterior tuturor participantilor.
În final, raportul comisiei de experţi va fi prezentat decidenţilor politici: Parlament, Guvern, ministere de specialitate etc
La evenimentul de lansare de astăzi au participat reprezentanți ai societății civile, politicieni, reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice, specialiști în domeniul dreptului, salariați din domeniul bugetar.
Între luările de poziție s-au remarcat  opiniile președintelui Cartel Alfa, Bogdan Hossu, conf. univ. dr. av. Dinu Gheorghe, precum și cele ale deputaților Gheorghe Dragomir și Maria Stavrositu.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu